PARTENERI

Partener al activitățiilor socio-umanitare dedicate tinerilor și persoanelor aflate în situații de risc social din sectorul 5 București începând cu anul 2006.

Partener și susținător al activităților desfășurate împreună și pentru persoanele fără adăpost (oamenii străzii). Partener al proiectelor din cadrul Serviciului Socio – Medical Ambulanța Crucii Roșii!

Partener al proiectelor destinate tinerilor aflați în situații de risc, tinerilor instituționalizați în centrele rezidențiale și apartamentelor sociale.

Partener strategic al activitățiilor dedicate seniorilor. Împreună cu ei constatăm în fiecare zi că vârsta senectuții este vârsta tinereții!

Solidaritatea este o stare de spirit în familia Crucii Roșii și o valoare împărtășită cu generozitate, an de an, începând cu anul 2007,
de către tot ceea ce înseamnă ELECTROMAGNETICA S.A. Împreună cu ei ne simțim universali și români !

Susținător al realizării misiunii de Cruce Roșie la nivel local, național și internațional – Partener în cadrul Serviciului Ambulanța Crucii Roșii,
Partener al campaniilor Sprijin pentru Sinistrați 2008 (național), 2010 (Republica Moldova).

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Dealul Spirii” al Municipiului București – Partener strategic.
Le mulțumim pentru că Împreună suntem PUTERNICI și UMANI!

Colegiul Economic Viilor – partener strategic – proiectele de educație pentru sănătate, formare continuă adulți și copii.

PARTENER SOCIAL
Pentru că UMANITATEA are nume: PÂINE!
Împreună, începând cu anul 2007 scriem lunar povestea celor 3000 de pâini !
DB SCHENKER ROMTRANS S.A.
Partener tradițional în cadrul proiectelor de educație pentru sănătate.
Inspectoratul Școlar al Sectorului 5 București
Partener strategic al proiectelor educaționale.

S.T.B. (fost R.A.T.B.) – FERENTARI
Partener al Departamentului Situații de Urgență începând cu anul 2009.
Le mulțumim pentru încredere!

F.C.E.R. – D.A.S.M. București
A spune ”MULȚUMESC” este o stare de spirit UNIVERSALĂ!
Le spunem ”Mulțumesc” în numele tuturor beneficiarilor noștri.
Spitalul Universitar de Urgență ELIAS
Partener strategic al activităților de educație pentru sănătate,
Partener al Serviciului Ambulanță al Crucii Roșii.

Partener al proiectelor din domeniul educației pentru sănătate, socio – medical și al situațiilor de urgență.

Spitalul Universitar de Urgență MUNICIPAL
Partener strategic al activităților de educație pentru sănătate,
Partener al Serviciului Ambulanță al Crucii Roșii.
UMANITATE – IMPARȚIALITATE – NEUTRALITATE – INDEPENDENȚA – VOLUNTARIAT – UNITATE – UNIVERSALITATE

© 2023 Filiala de Cruce Roșie Sector 5

  • Politica de confidențialitate

Societatea Națională de Cruce Rosie din România
Filiala de Cruce Rosie Sector 5 București

Calea Rahovei nr. 217, Bl. 12, Sc. A, ap. 2, sector 5, 050896` București - România

tel: 0734449940

e-mail: crucearosie.sector.5@gmail.com