În cadrul întâlnirilor bilunare cu partenerii din România pe care le realizăm în proiectului STAMINA, preocupările noastre continuă cu analizarea tuturor măsurilor necesar a fi reglementate și a rolurilor actorilor principali – de la nivel național – pentru a determina cel mai eficient scenariu de acțiune în cazul apariției unui dezastru natural, pe fondul unei pandemii, generată de virusuri precum COVID-19.
Public, se manifestă încă dorința, aproape disperată, a multor oameni care sunt interesați să afle cât mai multe despre o anumită problemă; sunt și multe opinii exprimate public de persoane care – întâmplător sau nu – știu ceva despre subiect și sunt dispuse să vorbească despre el.
În acest context, UE a lansat o consultare publică privind strategia de acțiune a HERA (Autoritatea de pregătire și răspuns în caz de urgență medicală din UE), pentru a pregăti cât mai bine, împreună, răspunsul în situații de viitoare pandemii posibile.
Pentru a putea evalua obiectiv momentul în care ne aflăm și cum a fost posibil să apară epidemia de COVID-19, precum și cum ar putea fi prevenită următoarea pandemie, urmărim cu atenție toate eforturile care sunt realizate – la nivel european și internațional – pentru a putea sa conectăm informațiile în realizarea obiectivului urmărit și de STAMINA.
Vă invităm să exprimați opiniile Dvs. accesând link-ul:
HERA: European Commission launches public consultation (europa.eu)