În perioada 15 iunie – 15 iulie 2022, se va desfășura campania de promovare a Programului Național ”Banca de Alimente”.
Activitățile includ prezența voluntarilor în câteva dintre magazinele partenere din rețelele Mega IMAGE și Carrefour și distribuirea de pliante informative către clienții prezenți în magazin în favoarea stimulării acestora să contribuie, prin donații, la această inițiativă desfășurată de Crucea Roșie.
În septembrie 2009, pe fondul impactului crizei economice mondiale și al creșterii prețurilor la produsele alimentare, Crucea Roșie Română a lansat proiectul ”Banca de Alimente”, care reprezintă o soluție imediată de ajutorare a persoanelor fără venituri sau cu venituri foarte mici.
Pe plan european, nu numai în România, susținătorii inițiativei ”Banca de alimente” sunt producători, distribuitori, hipermarketuri etc care au surplusuri alimentare și care conform politicilor lor de public relations / CSR / implicare socială susțin financiar (cu sponsorizări), material prin donarea de bunuri și servicii, inclusiv către ONG-urile partenere și implicare socială a angajaților în activități de voluntariat, alături de cei ai organizațiilor umanitare.
Dacă ,,briza, copacii, mierea de albine pot fi toate voluntari”, oamenii de ce n-ar izbuti?Ajută ori de câte ori poți, implică-te căci recunoștința îți va fi înzecită.Cam așa s-a întâmplat azi,în cadrul Programului Național “Banca de Alimente”, inițiat de Crucea Roșie Română – Filiala sector 5, București, în parteneriat cu lanțul Mega Image și Carrefour Ro, grupul țintă fiind alcătuit din persoane vulnerabile care se confruntă cu o problemă care nu ar mai trebui să existe în societatea actuală și anume foamea.Am mers cu un vibe super pozitiv și energic la Mega-ul de lângă Piața Constituției, în calitate de voluntar la Crucea Roșie.A fost o experiență inedită care mă motivează și pe viitor, pentru că majoritatea clienților care au venit să-și facă cumpărăturile de la acel supermarket, în urma informațiilor oferite de mine și de colega mea , au realizat fapte mărețeprin donarea de alimente neperisabile și vor contribui astfel la clipele de bucurie pentru cei nevoiași, din sectorul 5.Concluzii:Toți oamenii pot fi buni, depinde de noi cât de mult vrem ca ei să fie așa.Puținul nostru, mulțumirea celor sărmaniUn zâmbet, o faptă bunăCrucea Rosie Sector 5