Învață și acordă primul ajutor la orice vârstă!

Crucea Roșie Română marchează sâmbătă, 10 septembrie, Ziua Mondială de Prim Ajutor. Tema din acest an pune accent pe învățarea și acordarea primului ajutor la orice vârstă.

Cunostințele de acordare a primului ajutor abilitează oamenii să salveze vieți și ajută la recuperarea după o boală sau un accident, sporește capacitatea unei persoane de a lua măsuri rapide pentru a reduce sau stabiliza leziunile grave și pentru a îmbunătăți șansele de supraviețuire ale unei victime. Totodată, abilitățile de acordare a primului ajutor îi învață pe oameni cum să-și păstreze calmul în caz de urgență precum și bunătatea și dorința de a-i ajuta pe ceilalți.

“Indiferent de categoria socială din care provine sau de vârstă, fiecare persoană are capacitatea de a acorda primul ajutor. Este esențial ca un număr cât mai mare de persoane să învețe să acorde primul ajutor la toate vârstele, fie că este vorba de cursuri de prim ajutor făcute în școli, la locul de muncă sau în cluburile pentru persoane în vârstă. Oricine poate salva vieți. !”, a declarat Ioan Silviu Lefter, director general al Crucii Roșii Române.

Cursurile de prim ajutor sunt pentru toată lumea.
Copii: 
 Copiii de la cea mai fragedă vârstă pot acorda primul ajutor și pot salva viața unui membru al familiei sau a unui coleg de școală. În plus, copiii înșiși se confruntă cu un risc ridicat de rănire neintenționată, prin urmare, este esențial ca aceștia să știe cum să reacționeze într-o situație de urgență. Pentru a preveni accidentele domestice, este important să creștem gradul de conștientizare al copiilor prin identificarea potențialelor amenințări în mediul înconjurător.

Adulți: Deși aceasta este grupa de vârstă a persoanelor cu cel mai înalt nivel de pregătire în domeniul primului ajutor la nivel mondial, rămâne esențial să continuăm eforturile în acest domeniul. Adulții își vor spori abilitățile de a se ajuta singuri, de a reacționa rapid și corect în cazul unui accident în care este implicat partenerul de viață sau părintele, un copil, un sugar sau un străin. De asemenea, ei vor fi mai conștienți de măsurile preventive, în special atunci când se ocupă de copii și de persoanele în vârstă.

Persoane în vârstă: Persoanele de peste 65 de ani reprezintă grupul de vârstă cel mai vulnerabil la boli și accidente domestice. Acestea sunt mai predispuse la căderi și dezvoltă boli cardiovasculare și alte probleme de sănătate, cum ar fi hipertensiunea arterială și diabetul. Într-o lume în care populația îmbătrânită este în creștere, este esențial să se formeze mai multe persoane în vârstă în domeniul primului ajutor. Adulții în vârstă trebuie să devină conștienți de riscurile cu care se confruntă, dar și de măsurile preventive. Educația privind recunoașterea timpurie a semnelor și acordarea primului ajutor în caz de urgență poate contribui la reducerea suferinței și la salvarea de vieți.


Crucea Roșie Română educă și furnizează cursuri de prim ajutor  de 146 de ani fără întrerupere. Cursurile de prim ajutor desfășurate de Crucea Roșie Română au acoperire națională și certificare europeană. În 2021, un an în care cursurile pentru al doilea an consecutiv s-au desfășurat în cea mai mare parte în regim online din cauza restricțiilor  pandemiei COVID-19, organizația noastră a instruit peste 32 000 de persoane în acordarea primului ajutor dintre care 4950 copii și 24 531 adulți.

Ziua Mondială de Prim Ajutor recunoaște rolul important pe care îl au la nivel mondial Societățile Naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie în furnizarea de formare în domeniul acordării primului ajutor de calitate, ca o modalitate de consolidare a capacității oamenilor de a răspunde în situații de accident sau boală.