Academia SANITARII PRICEPUȚI este un program de formare în educație pentru sănătate și prim ajutor care s-a născut, având la bază tradiționalul concurs “Sanitarii Pricepuți” organizat, în școlile și liceele din România, de Crucea Roșie Română, cu o tradiție începută din anul 1962. În perioada pandemiei cauzată de COVID-19 „Academia Sanitarii Pricepuți” este singurul program, gratuit, de formare în educație pentru sănătate și prim-ajutor din România fiind organizată de Crucea Roșie Română în parteneriat cu Academia Europeană pentru Asistenți Medicali. Programul își propune să formeze elevi din ciclul gimnazial și liceal cu privire la diverse teme din domeniul educației pentru sănătate:

  • Acordarea primului ajutor în diverse situații de urgență

    • Fracturi/Entorse/ Luxații/ Arsuri/ Plăgi

  • Acordarea primului ajutor în cazul unui stop cardio-respirator

  • Igienă și nutriție

  • Sexualitate și importanța educației în domeniu

  • Consumul de internet și securitatea în mediul virtual

În contextul pandemic, Ministerul Educației si Cercetării a emis Ordinul nr. 5924/2020 prin care toate competițiile școlare sunt amânate pentru anul școlar 2021 – 2022. Acest lucru a însemnat inclusiv amânarea Concursului de Educație pentru Sănătate si Prim Ajutor ”Sanitarii Pricepuți” desfășurat de Crucea Roșie Română în parteneriat cu Ministerul Educației, Ministerul Sănătății și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Ordinul mai sus amintit precum și măsurile de prevenire COVID-19 care afectează viața socială și economică în România și în lume au determinat o pauză de doi ani in pregătirea elevilor de gimnaziu și liceu privind educația pentru sănătate și primul ajutor, subiecte deosebit de importante, mai ales în context pandemic. Astfel, Crucea Roșie Română a primit cu mare interes parteneriatul Academiei Europene de Asistenți Medicali prin care dorim să continuăm să lucrăm cu elevii și cu profesorii, pe baza acelorași principii, în speranța ca în anul școlar următor să reluăm desfășurarea tradițională a competiției. Organizatorii își propun să deruleze programul de formare în mediul online, iar participanții vor avea acces la informație prin activități precum webinarii online, materiale video educative și materiale scrise- manualul de formare. Această formă de desfășurare nu înlocuiește o tradiție și sperăm ca noul parteneriat și noile metode de transmitere a informației să mărească numărul de participanți, să facă pregătirea mai accesibilă și mai facilă, astfel încât să ne folosim de lecțiile învățate și în anii următori, contribuind astfel la dezvoltarea concursului tradițional.

Elevii și profesorii din România sunt invitați să se înscrie, GRATUIT, învățând tehnicile de acordare a primului ajutor

Academia SANITARII PRICEPUȚI se va desfășura în perioada mai-iunie 2021, iar persoanele eligibile pentru înscrierea în program sunt:

  1. Profesori ciclu gimnazial/ liceu

  2. Elevi ciclu gimnazial/ liceu

Înscrierea se poate face, individual, prin intermediul site-ului www.sanitariipriceputi.ro , unde pot fi regăsite și detalii despre organizatori, calendarul programului și regulament. Toate persoanele înscrise vor fi ținute la curent cu desfășurarea programului și vor primi materialele necesare prin intermediul e-mailului.

Având în vedere că au fost foarte multe solicitări de înscriere la Academia Sanitarii pricepuți am decis prelungirea termenului de înscriere până pe 1 iunie 2021 ora 23.59. 
În perioada 3 – 7 iunie va fi activ un formular pentru înscrierea echipajelor în concurs.

În cazul profesorilor participanți, aceștia vor beneficia de un curs gratuit de acordare a primului-ajutor cu durata de 3 zile, în mediul online sau fizic (în funcție de filiala județului din care face parte). În urma acestui curs, aceștia vor primi o diplomă care să ateste participarea la această formare.

În cazul elevilor participanți, aceștia vor primi o diplomă de formare la finalul programului Academia SANITARII PRICEPUȚI și oportunitatea de a participa la o competiție națională, în cadrul unui echipaj de elevi coordonat de un profesor. Mai multe detalii despre regulamentul programului de formare și al competiției puteți regăsi în secțiunea: https://sanitariipriceputi.ro/regulament/

Competiția organizată la sfârșitul perioadei de formare se dorește a fi la același grad de profesionalism, partenerii urmând să răsplătească câștigătorii cu premii substanțiale, precum și cu oportunitatea unei ”vizite de lucru” în cel mai modern și mai dotat centru de pregătire a asistenților medicali, deținut de Academia Europeană de Asistenți Medicali în București.

Despre organizatori

Societatea Națională de Cruce Roșie din România a fost fondata la 4 iulie 1876, este membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie, fiind condusă în activitatea sa umanitara de Principiile Fundamentale ale Mișcării: Umanitate, Imparțialitate, Neutralitate, Independență, Voluntariat, Unitate, Universalitate. Acordarea primului ajutor, sprijinirea celor mai vulnerabile persoane, intervenţia la dezastre, educaţia pentru sanatate, difuzarea valorilor umanitare sunt şi astazi, la implinirea a 145 de ani de activitate umanitara, principalele domenii de activitate ale Crucii Roşii Române.

Academia Europeană pentru Asistenți Medicali este o facultate pe model britanic și un hub de învățare pentru domeniul asistenței medicale din România. Centrul de simulare din cadrul Academiei folosește manechine de înaltă fidelitate și tehnologie modernă pentru învățarea experiențială dedicată viitorilor asistenți medicali. De asemenea, programul de licență este dezvoltat în parteneriat cu Coventry University din UK și pune accent pe experiența studentului și abilitățile atât tehnice, dar și sociale, dezvoltate pe parcursul celor 3 ani de studiu.

Date de contact: Raluca Buzea, Manager Educație pentru Sănătate; raluca.buzea@crucearosie.ro