Vineri, 27 mai 2022, în sectorul 5 București – elevii de gimnaziu și de liceu din cadrul echipajelor ”Sanitarii Pricepuți” au petrecut timp de calitate, plin de emoții și de explorare, în prezența arbitrilor din cadrul Comisiilor de Jurizare, a voluntarilor Crucea Roșie a membrilor Clubului Elevilor din cadrul Școlii Petrache POENARU, București, sector 5.

Concursul se află la cea de-a 60-a ediție și a revenit în format live după pauza generată de pandemia de Covid-19. Astfel, Cupa sector 5 București – la ”Sanitarii Pricepuți” a atras participarea unui număr important de elevi de ciclu gimnazial și liceal – din sectorul 5 al Municipiului București.

Cu o tradiție neîntreruptă – din anul 1962 – concursul pentru acordarea primului ajutor de bază „Sanitarii priceputi” a devenit una dintre activitățile fanion ale Societății Naționale de Cruce Roșie din România – și întreaga sa structură teritorială (Filialele județene și cele ale sectoarelor Municipiului București) – care se desfășoară în parteneriat cu Ministerul Educației, Ministerul Sănătății și Ministerul de Interne, având scopul de a încuraja implicarea tuturor elevilor din România, de a le recompensa cunoştinţele, îndemânarea şi priceperea de acordare a primului ajutor de bază.

În acest an – echipajul câştigător de nivel liceal – va participa la etapa naţională, în luna iulie (13-16 iulie), găzduită în acest an de județul Vâlcea.

 

Clasamentul zilei – în urma rezultatelor obținute la proba  teoretică  și  la proba practică este următorul:

 

Ciclul liceal:

locul I – Colegiul Național Gheorghe Lazăr,

locul II: Colegiul Tehnologic Grigore Cerchez,

locul III: Colegiul Economic Viilor.

Ciclul gimnazial:

locul I : Scoala generala nr. 124,

locul II: Școala Generală nr. 280,

locul III: Liceul Teoretic Ștefan Odobleja și  Școala Generală George Călinescu București sector 5.

Felicitări tuturor și mult succes pe mai departe!

Mulțumim gazdei venimentului – Colegiul Economic Viilor, domnului director Profesor Petre Nanu, reprezentanților partenerilor – ISUBIF Dealul Spirii București – Ilfov, Inspectoratul Școlar al sectorului 5 București,  echipei de machiaj profesional – Larisa DOBROIU și Ioana UNGUREANU, doamnei Învățător Mihaela STANCA din cadrul Școlii Generale Petrache POENARU – coordonator CLUBUL ELEVILOR.

 

Multumim deopotrivă echipei de organizare pentru cadrul prietenos de desfășurare a bunului mers al tuturor etapelor din Concurs și pentru sprijinul permanent de care s-au bucurat concurenții și  toți participanții!